Călăria sau echitația este o activitate complexă în care călărețul interacționează cu calul, un animal înzestrat cu inteligență, dar și multă personalitate.
Echitația este considerată deopotrivă o activitate a trupului, dar și a minții și care se aseamănă unui sport – necesită pregătire și antrenament.
Aici intervine necesitatea de a apela la ajutorul unui instructor de călărie, care pentru începători va pune bazele necesare acestei activității și care ne va învăța: cum să stăm în șa, cum să ne ridicăm pe cal, cum să strunim calul pentru a merge la pas, trap sau galop sau cum să observăm comportamentul calului, pentru a întelege și nevoile acestuia.
Echitația ne va ajuta să ne coordonăm mai bine mișcările și echilibrul și îmbunătățește postura corpului. De asemenea ne ajută să fim mai responsabili și mai atenți cu cei din jurul nostru și ne ajută să câștigăm încredere în forțele proprii. Întărește disciplina personală, compasiunea pentru animale și modul în care interacționăm cu acestea.
Călăria sau echitația ajută la îmbunătățirea sănătății. Este o activitate complexă care pune la lucru atât grupe musculare, cât și structuri neuronale, care îmbunătățesc atenția, reflexele, echilibrul și orientarea.
Un antrenament eficient de călărie, care să ajute călărețul să evolueze, presupune o activitate de cel puțin o oră de lucru, pentru trei sau patru zile pe săptămână.