Istorie

In sudul judetului, la Bugiulesti, s-au gasit cele mai vechi urme de hominizi din Europa, apreciate a fi cu circa 2.000.000 ani i.Hr. Aceasta, cunoscuta sub numele de “Australanthropus olteniens”, reprezinta prima legatura a antropogenezei europene.

De asemeni sapaturile arheologice de la Barsesti si Govora-sat, din comuna, Mihaesti, Cazanesti, Valea Raii din municipiul Ramnicu Valcea, Orlesti au scos la iveala marturii ale locuirii arealului judetului inca din perioada neolitica. Urmeaza apoi atestarea epocii de bronz prin sapaturile de la Boisoara, Buleta, Barsesti si Govora-sat din comuna Mihaesti, orasul Ocnele Mari, Goranu si Raureni din municipiul Ramnicu Valcea, Scundu, stefanesti. Iar epoca de fier este semnalata prin aceleasi sapaturi la Cazanesti, Costesti, Ocnele Mari, Barsesti, Valea lui Stan.

Dupa retragerea romana din 271, cu toata influenta nefasta a navalirilor popoarelor migratoare, pe teritoriul acestui judet s-a semnalat comunitati puternice daco-romane.

Fortaretele dacice de la Ocnita, Gradistea si Tetoiu au format un sistem defensiv ingenios in partea sud-estica a resedintei regilor daci, Sarmizegetusa Regia, din muntii Orastiei. La Ocnele Mari, sapaturile arheologice efectuate in locul unde a existat cetatea dacica Buridava, cetate mentionata de istoricul grec Ptolemeu in scrisurile sale, au scos la iveala bucati de ceramica cu inscriptiile REB si BUR si o vaza pe care scrie “Basileo Thiamarcos Epoiei”. Acesta in urma este numele unui rege local contemporan cu imparatul roman Octavian Augustus.

Anul 87 a fost anul cand armatele romane trimise sa cucereasca Dacia sufera o infrangere amara, conducatorul lor Cornelius Fuscus fiind ucis in lupta. Aceasta lupta se da pe teritoriul judetului undeva in Lovistea.

Istoricul roman Vasile Parvan confirma existenta, pe meleagurile valcene, a unui numar de fortificatii pe raul Olt, cunoscute sub denumirea de Limens Alutanus, construite in perioada 106-271 d.Hr. a dominatiei romane a Daciei. Acestea, de la nord la sud sunt: Pons Vetus (Caineni), Proaetorius (Racovita), Arutela (Calimanesti | Bivolari), Castra Romana (Sambotin), Buridava romana (Stolniceni), Pons Aluti (Ionestii Govorii) si Rusidava (Dragasani).

Dupa retragerea romana din 271, cu toata influenta nefasta a navalirilor popoarelor migratoare, pe teritoriul acestui judet s-a semnalat comunitati puternice daco-romane la Costesti, Goranu, Inatesti, Ionestii Govorii si Lacusteni.

In zona Valcea s-a aflat in secolul al XIII-lea cnezatul lui Farcas. Din traducerea numelui sau in slavona a rezultat numele Valcea.

Pe teritoriul judetului Valcea, in tara Lovistei la Perisani, este unul din locurile unde este posibil sa se fi dat batalia de la Posada, intre 9-12 noiembrie 1330, in care Basarab I a obtinut o importanta victorie impotriva lui Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, victorie ce condus la independenta tarii Romanesti.

Domnitorul Mircea Cel Bătrân

Mircea cel Batran domnitorul care atesteaza Valcea ca primul judet.

Judetul Valcea este atestat documentar la 8 ianuarie 1392 printr-un act emis de Mircea cel Batran, fiind primul judet atestat documentar in Romania. Radu cel Mare a infiintat la Ramnicu Valcea in anul 1504 Episcopia Ramnicului – Noul Severin, fapt remarcat si de Paul de Alep care noteaza ca in peregrinarile sale a gasit aici o “resedinta episcopala”.

Vechi documente istorice, aflate in custodia arhivei Academiei Romane si specificatiilor din Condica Episcopiei Ramnicului, Mihai Viteazul, domnul primei uniri a romanilor din toate provinciile, s-a nascut la Dragoesti. La Proieni pe malul drept al Oltului, el si-a serbat nunta cu Doamna Stanca intr-o veche biserica ortodoxa.

O serie de manastiri si asezari monahale amintesc de Mircea cel Batran (Manastirea Cozia), Constantin Brancoveanu, domnul erudit care impreuna cu Antim Ivireanul au infiintat la 1705 prima tipografie in limba romana (Manastirea Hurezu), Radu cel Mare si Matei Basarab (Manastirea Govora). De asemeni biserica “Buna Vestire” din municipiul Ramnicu Valcea, din fosta cetate a lui Mircea cel Batran, este ctitorita de domnitorul Mircea Ciobanul (1545 -1552, 1553 – 1554, 1558 -1559).

Mănăstirea Horezu – ctitorie a Domnitorului Constantin Brâncoveanu

Unice in intregul pesaj al arhitecturii medivale romanesti sunt cele doua cule (case boieresti), prima construita la 1516 de Nan Paharnicul si a doua la 1812 de Gheorghe Maldarescu, in comuna Maldaresti. Astazi fac parte din Muzeul de arta medievala Maldaresti.

Pe Valea Topologului la 1828 Iancu Balcescu, fratele revolutionarului pasoptist Nicolae Balcescu, ridica conacul care dainuie peste veacuri, azi fiind “Muzeul Nicolae Balcescu”, cu o arhitectonica deosebita.

Intre anii 1717-1722, in timpul stapanirii austriece, a fost construit sectorul de drum pe Valea Oltului dintre Cozia si Caineni, cunoscut ca “Via Carolina”, sub conducerea inginerului austriac Franz Schwartz, drum care a avut ca suport vechiul drum roman.

Pe meleagurile valcene vatra cu bogate traditii istorice si culturale, documentele atesta existenta scolilor inca din secolele XIV-XV.

Nicolae Balcescu, revolutionarul pasoptist cu origini in Valcea – Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu

La Manastirea Cozia functiona inca din anul 1415 o scoala manastireasca, atestata documentar la 28 martie 1415. Atestarea ei se face si prin hristoavele domnesti din 18 martie 1419, 16 iulie 1436, 17 aprilie 1448. Primul dascal a fost parintele Sofronie, staretul manastirii. Logofatul Filos, logofat al lui Mircea cel Batran, compune versuri si imnuri religioase, desfasurand la Cozia o activitate prodigioasa. Logofatul Filos este considerat primul poet roman. La 1649 Mardarie Cozianul pentru interesul scolii alcatuieste “Lexiconul slavo-romanesc”. Despre functionarea scolii pomeneste la 12 mai 1772 Arhimandritul Ghenadie care a venit la Cozia “din mica copilarie, unde am invatat si carte”. Nu departe de manastirea Cozia, la Jiblea (azi cartier al orasului Calimanesti), este semnalata in secolul al XVIII-lea o scoala sateasca condusa de Barbu, fost elev al Coziei.

De existenta scolii de la Manastirea Govora, marturii documentare sunt din timpul lui Radu cel Mare, datate 3 mai 1502. La 9 august 1636, Teofan al Ierusalimului mentiona ca la Govora functioneaza o scoala pentru deprinderea mestesugului tipografic. Carturarul Melinte Macedoneanul, cu bogate cunostinte “de elineste si slavoneste” a pus, in timpul lui Matei Basarab, bazele unei tipografii.

O insemnare pe un manuscris din secolul al XVII-lea de catre Constantin Gramatic (din satul Corbeasa), spune “Sa se stie ca am sezut la Manastirea Bistrita ca sa-nvatam carte”, atesteaza ca la acest asezamant monahal functiona o scoala. Aici carturari vestiti, ca Mihail Moxa, Teofil, viitor episcop de Valcea, Stefan – viitor mitropolit al tarii Romanesti – Ioachim Barbatescu, au transcris sau au redactat numeroase hristoave si carti. La Bistrita, istoricul Nicolae Iorga mentioneaza ca Neagoe Basarab, domn al tarii Romanesti, “in tineretea lui capata cunostinte de limba si literatura”.

Tudor Vladimirescu, comandantul pandurilor ce a trecut prin judetul Valcea in drumul catre Bucuresti

Prin judetul Valcea, la 2 martie 1821, a trecut, in drumul sau catre Bucuresti, cu armata sa de panduri, Tudor Vladimirescu. A poposit pe pridvorul scolii satesti din Benesti, pe Oltet, scoala infiintata la 1750 de dascalul grec Hristodor. Aceasta scoala, la 1838 s-a transformat in scoala preparanda, adica scoala care pregatea invatatori rurali pentru satele plasei Oltetu.

Tot din Benestii pe Oltet fiind carturarul Petrache Poenaru obtine la Paris in anul 1827 brevetul de inventator a ceea ce se numeste “condei portaret fara sfarsit” (stiloul de azi). Dar, el carturarul, omul de taina al marelui revolutionar Tudor Vladimirescu, se remarca prin faptul ca este creatorul steagului national romanesc, steag purtat pentru prima oara de pandurii acestuia. Este deasemeni cel care editeaza primul ziar romanesc “Foaie de propaganda”, ziarul armatei de panduri a lui Tudor Vladimirescu, organizatorul invatamantului national romanesc, fondatorul colegiilor nationale din Bucuresti si Craiova, este membru al Academiei Romane din anul 1870.

Trecerea primului domnitor al tarii Romanesti si al Moldovei unite la 24 ianuarie 1859, Ioan Cuza Voda, este marcata de o fantana in stanca masivului Capatanii, langa Paraul Postei, la circa 2 km nord de Manastirea Cozia.

Alexandru Vlahuta, la inceputul de secolului al XX-lea, trecand prin judetul Valcea, spunea: “Valcea e o livada incantatoare, cu vai strabatute de ape limpezi, cu pajisti inflorite pe sub poalele codrilor, cu sate vesele, pe marginea raurilor, cu drumuri albe si netede…”.


Descoperirile arheologice de pe teritoriul judetului Valcea au demonstrat prezenta asezarilor umane din cele mai vechi timpuri, “Australanthropus olteniensis” descoperit la Bugiulesti fiind unul dintre cele mai vechi locuri din tara. Urme de locuire datand din epoca paleoliticului au fost scoase la iveala in urma cercetarilor arheologice efectuate la Dragoesti, Valea Lotrului, Valea Topologului, Goranu si Ramnicu Valcea, iar la Cazanesti, Barsesti, Govora Sat, Voicesti s.a., au fost descoperite obiecte din ceramica pictata datand din epoca neolitica. Din epoca bronzului si efoca fierului au fost scoase la iveala necropolele de la Ferigile-Costesti, Boisoara, Goranu, Ocnele marisi Popesti care ilustreaza o perioada infloritoare din viata comunitatilor umane de aici ale caror indeletniciri principale erau agricultura si exploatarea resurselor naturale.

Perioada geto-daca este reprezentata de dovezilemateriale descoperite in zona asezarilor de la Ocnita, Gradistea, Ladesti, Ionesti si Roesti. La Ocnita a fost identificata asezarea dacica Buridava, amintita de Ptolemeu in scrierile sale. In aproprierea masivului de sare de la Ocnele Mari, arheologii au descoperit un vas si fragmente de ceramica inscriptionate care demonstreaza ca sarea se exploata din vremea dacilor.

Amprenta civilizatiei romane s-a pastrat pana azi atat prin tezaurele descoperite in zona, cat si prin drumurile romane construite (Via Romana) care au dat numele unor localitati: Pons Vetus (Podul Vechi) – astazi Caineni, Pons Aluti (Podul Oltului) – in prezent Ionestii Govorei, Arutela (Bivolari), Buridava (Stolniceni), Rusidava (Dragasani) s.a. castrele romane (Limes Alutanus) strabatand intregul judet de la nord la sud.

Dupa retragerea romana din Dacia (271), popoarele migratoare au invadat teritoriile actualului judet Valcea. In epoca evului mediu judetul Valcea a cunoscut o perioada de inflorire carea avea sa prefigureze renasterea sa atat pe plan economic cat si pe plan cultural.

Intre anii 1386 – 1388, in timpul domniei lui Mircea cel Batrin a fost ctitorita Manastirea Cozia, cel mai important complex de arta medievala valaha. In secolul al XV-lea Vlad Calugarul a ridicat Manastirea Govora, unde mai tarziu a functionat tiparnita infiintata de Matei Basarab (in 1637). Aici a vazut lumina tiparului prima culegere de legi intitulata “Pravila de la Govora”. In 1705 carturarul Antim Ivireanul aducea la Ramnic o noua tiparnita care a facut cunoscuta cartea laica in toate provinciile romanesti. incepand cu secolul al XVII-lea au fost ridicate biserici si manastiri care s-au pastrat pana astazi.

Sub domnia lui Matei Basarab a fost ctitorita intre anii 1635 -1637 Manastirea Arnota, adevarat simbol al renasterii spirituale romanesti. Constantin Brancoveanu este ctitorul altui lacas de cult valcean – Manastirea Horez – in prezent inclusa in patrimoniul UNESCO. Judetul Valcea intra in panteonul culturii romanesti odata cu stabilirea Episcopiei Ramnicului Noului Severin la Ramnicu Valcea. De-a lungul timpului, judetul Valcea a participat la principalele evenimente istorice: Revolutia de la 1821, Revolutia din 1848, Unirea din 1859, Razboiul de Independenta din 1877-1878, Unirea din 1918 si cele doua razboaie mondiale. In prezent Valcea este unul dintre cele mai dezvoltate judete ale tarii, beneficiind de monumente istorice si de arhitectura deosebite precum si de un cadru natural pitoresc care ii confera statutul unui important obiectiv turistic din tara noastra.

Râmnicul și imnul național al Romîniei.

Revolutia de la 1848 a avut la Râmnicu Vâlcea un puternic ecou. Tabara militara organizata de generalul Magheru la Troianu – poarta sudica a Râmnicului, a reprezentat o garantie pentru victoria revolutiei, care a fost sarbatorita la 29 iulie 1848 „într-o câmpie înconjurata cu arbori de la marginea orasului”, pe locul unde mai târziu avea sa fie amenajata gradina publica Zavoi. Sub steagurile revolutiei un cor condus de Anton Pann si o multime de entuziasti adunati sa serbeze triumful revolutiei au intonat cântece pline de armonie printre care si „Desteapta-te române” ce avea sa devina imnul national al României. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a poposit de doua ori la Râmnicu Vâlcea fiind întâmpinat cu multa caldura de locuitorii orasului care salutau astfel pe fauritorul Unirii Principatelor.

Tributul de sânge platit de râmniceni pentru cucerirea independentei tarii în 1877 a fost deosebit de greu, dar alaturi de jertfa celorlalti români a constituit fundamentul României moderne. În cinstea acestor eroi a fost ridicat la poalele dealului Capela un impunator monument ce a devenit un simbol al orasului: Statuia Independentei, opera a sculptorului Ion Iordanescu sprijinit de un participant la acel razboi, doctorul Gheorghe Sabin ajuns prefect de Vâlcea. În ambele conflagratii din prima jumatate a secolului al XX-lea locuitorii orasului si-au dat tributul de sânge, au suferit aceleasi distrugeri si au avut aceleasi satisfactii sau necazuri ca toti ceilalti români. Între cele doua razboaie mondiale, Râmnicul s-a dezvoltat în primul rând din punct de vedere economic si cultural, populatia pastrându-se totusi la un nivel aproape constant (10.000 locuitori).

Dupa 30 decembrie 1947 mica burghezie ce contribuise la cresterea economica a regiunii, precum si marile familii cu traditie în zona (Simian, Otetelisanu, Bratianu, Plesoianu, Hanciu, Lupas si Procopiu) dispar sau îsi pierd cu totul influenta sub dictatura comunista. Apar prioritati noi, linistea urbei semipatriarhale fiind înlocuita de dezvoltarea exponentiala a unor cartiere muncitoresti menite sa adaposteasca o mâna de lucru ieftina si usor de manipulat ideologic. Au fost distruse în acea perioada multe exemple de arta arhitectonica veche, pierzându-se astfel, printr-o nepasare de neînteles, valori inestimabile.
În 1968 orasul redevine capitala de judet, este ridicat la rang de municipiu si ajunge un puternic centru industrial. De asemenea orasul inregistreaza o impresionanta dezvoltare demografica si urbanistica.