Atracții turistice Ocnele Mari

În Ocnele Mari, se poate ajunge folosind drumul DN 67, distanţa fată de Râmnicu Vâlcea fiind de aproximativ 8 km. Oraşul Ocnele Mari, prin poziţia sa geografică, dar mai ales prin marea bogăţie a subsolului – sarea, a permis dezvoltarea comunităţilor omenești încă din neoliticul final.

Exploatarea zăcământului de sare din zonă se face încă din prima epocă a fierului, dar, mai ales, în perioada următoare, când geto-dacii construiesc în vecinatatea pârâului Sărat o importantă cetate dacică, „Buridava”. Aceasta avea un pronunţat caracter economic, militar, comercial şi religios, înscriind, astfel, acest spaţiu al Ocnelor în circuitul comercial spre Italia, în care erau antrenate şi oraşele greceşti de la Adriatică.

Din 1881, se deschid primele băi sărate, iar, în 1933, Ocnele Mari devine oraş, staţiune balneară şi turistică de interes național.

Asezarea se afla intr-o depresiune, la o altitudine de circa 320 m, fiind strajuita de dealuri cu o altitudine intre 400 si 600 m. Sub aceste dealuri se afla un masiv de sare de circa 600 m grosime, care constituie principala resursa naturala a locului si care fost exploatata din cele mai vechi timpuri, dand dealtfel si numele localitatii („ocnă” însemnând „mină de sare”).

Ocnele Mari – o așezare cunoscută încă din neolitic

Ocnele Mari este o asezare locuita inca din epoca de piatra. Intre dealurile care il inconjoara, pe Valea Bradului, au fost gasite urme a unei asezari din epoca neolitica: unelte din piatra ca topoare, varfuri de lance, cutite sau vase confectionate din lut ars.

Pe la inceputul anilor 1960, un profesor din Ocnele Mari, Gheorghe Mosteanu, descopera intamplator, intr-o gradina a sa din punctul Cosota, niste vase din lut ars, diferite de cele din Valea Bradului, aflata peste deal. Anunta sectia muzeului raional Valcea, si se constata acolo un mare depozit arheologic. Venit de la Facultate de Istorie a Universitatii Bucuresti, profesorul Dumitru Berciu, decide deschiderea unui santier arheologic si este suprins sa constate descoperirea unei cetati dacice vechi de peste 2000 de ani, denumita cetatea Buridava (in traducere cetatea burilor), mentionata de istoricul grec Ptolemeu in scrierile sale.

Cetatea Buridavei

In zona cetatii Buridavei a fost descoperita o necropola unde s-au gasit diferite obiecte cu valoare arheologica precum: ulcioare, cesti si blide din lut ars si un mare depozit subteran de cereale, construit in tuful calcaros al dealului. Langa aceste vestigii se afla o fantana, despre care se spune, intr-o legenda locala, ca ar fi fost construita inca din timpuri indepartate si ca prin conductele din olane arse de lut, s-ar fi alimentat asezarile din aval. Legenda a fost in mare parte confirmata, deoarece s-au gasit o serie de canalizari din olane de lut ars, si chiar la peste 200 m exista o iesire de unde curge apa din fantana. Insasi fantana are o constructie speciala, prezentandu-se de fapt ca un bazin colector subteran, destul de mare, care are o deschidere ingusta pentru a putea fi luata apa cu o ciutura cu cumpana.

Insa descoperirea cea mai importanta de la Ocnele Mari o reprezinta o ceramica cu inscriptia „BUR“, care ar putea avea legatura cu numele Buridava sau chiar cu Burebista. De asemenea, pe un ciob de vas de pamant s-au gasit scrijelite inscriptiile „REB” si „MARK”, acestea ducandu-ne cu gandul la geto-daci.

Dar importanta pare ar fi inscriptia pe o vaza de lut, „Basileo Thiamarcos Epoiei“, care s-a dovedit a fi un rege local contemporan cu imparatul roman Octavian Augustus.