Muzeul Satului Bujoreni
 

Va propunem un periplu prin satul valcean ale carui valori le-am conservat, ca si cum v-am invita in casa noastra, la masa noastra, in universul spiritual unic care caracterizeaza aceasta zona, unde realitatea se impleteste cu mitul, dand viata celei mai sincere exprimari a romanismului autentic. Modelul de asezare rurala traditionala, cu institutiile ei social-culturale, pe care aveti privilegiul sa o cunoasteti si-a conturat profilul tematic din anul 1969 si a intrat in circuitul turistic de vizitare in 1974, cand am considerat ca s-a implinit ca o personalitate distincta.

Am organizat totul respectand cu strictete factorii constitutivi ai unui sat autohton care traieste cu adevarat, chiar daca ar fi sa luam in considerare numai faptul ca il insufletiti prin prezenta dumneavoastra in calitate de oaspeti. Veti remarca faptul ca gospodariile si constructiile comunitare, transferate din diferite localitati ale judetului, au fost amplasate tinand cont de formele de relief ale zonei in asa fel, incat nimic sa nu inspire o atitudine premeditat idilica. Gospodariile care pun in valoare preocuparile traditionale, mestesuguri, tehnici populare si constructiile specializate sunt in masura sa va ofere imaginea nealterata a satului valcean.

muzeul-satului-bujoreni-valcea-05

Au fost reconstruite o serie de ateliere mestesugaresti: de olarit, de dulgherie-tamplarie, de prelucrare a parului de capra. Interesante sunt si instalatiile tehnice, morile de mana si cea de apa din zona etnografica Loviste, piva, cazanul de tuica si o serie intreaga de instalatii pentru producerea vinului. in final, dar nu in ultimul rand, credem ca veti fi impresionati de arta populara valceana, ilustrata in muzeu prin decorarea interioarelor locuintelor si in cadrul atelierelor mestesugaresti, fie ca este vorba de piese textile sau de ceramica, din lemn ori metal, fie ca este vorba de icoane si mobilier popular. Speram ca aceasta enclava de cultura populara, care este Muzeul Satului Valcean, sa va fie dupa vizitare mai aproape de suflet.

Viata spirituala este prezentata cu generozitate, inca de la intrarea in sat, de scoala primara, de biserica de lemn ctitorita in 1785, de troitele si crucile de pe marginea drumului. Hanul este pregatit pentru primirea oaspetilor. Gospodariile sunt in numar de 45, mobilate cu peste 8500 de piese realizate prin mijloace traditionale. Totul este prezentat evolutiv de la stana din zona montana, pana la casa din vatra satului cu una sau mai multe incaperi. Veti remarca in mod deosebit casele cu foisor din zona etnografica Horezu si gospodariile de viticultori din podgoria Dragasani.

Muzeul este reprezentat prin cele patru sectoare ale sale.

Sectorul Gospodarie

locuinta cuprinde un numar de 42 unitati si peste 12.000 piese muzeistice, ilustrand structura gospodariei, in functie de ocupatiile traditionale: agricultura, pomicultura, viticultura, cresterea animalelor sau o serie de mestesuguri si tehnici populare, urmarind in acelasi timp, diversitatea si evolutia planimetrica si volumetrica a locuintelor cu una sau mai multe incaperi.
in cadrul muzeului, se remarca in mod deosebit, casele cu foisor din zona etnografica Horezu (din comunele Maldaresti, Stoenesti, Barbatesti), gospodariile specializate in viticultura, transferate din zona Dragasani (satele Prundeni, Olteanca), in pomicultura (comunele Alunu, Tomsani, Cernisoara) ori in cresterea animalelor din zona montana (satele Boisoara, Pascoaia-Brezoi).
Alaturi de locuinte, in cadrul gospodariilor au fost transferate si o serie de constructii anexe: patule, magazii, fanare, cotete destinate depozitarii unor produse agroalimentare sau pentru cresterea unor pasari si animale.

Sectorul Social

cultural al „monumentelor de utilitate publica” cuprinde o scoala primara rurala de la inceputul secolului al XX-lea, din vremea lui Spiru Haret, un han de la sfarsitul secolului al XIX-lea din satul Saliste comuna Malaia, o biserica din lemn, construita la 1785 si transferata din comuna Nicolae Balcescu, un scranciob din comuna Stoenesti, iar in perspectiva acest sector va fi completat cu o primarie rurala, precum si cu alte obiective cu valoare arhitectonica.

Sectorul Mestesuguri

tehnici populare prezinta procedeele si tehnicile de prelucrare a unor materii prime necesare pentru faurirea unor unelte, vase si diferite obiecte de uz casnic, metodele folosite pentru prelucrarea fibrelor vegetale si animale sau tehnicile traditionale pentru obtinerea unor produse animale si vegetale.
In cadrul muzeului a fost transferate si reconstituite o serie de ateliere mestesugaresti – atelierul de olarit din centrul Vladesti (secolul XX), atelierul de dulgherie-tamplarie (secolul XX) din satul Serbanesti, comuna Salatrucel, atelierul de prelucrarea parului de capra (inceputul secolului al XX-lea), din satul Curtea, comuna Popesti, precum si un atelier de fierarie din comuna Prundeni.
muzeul-satului-bujoreni-valcea-04
Sunt de semnalat si instalatiile tehnice – morile de mana si de apa din zona etnografica Lovistea, cazanele pentru tuica din localitatile Stoenesti si Buda, piva din localitatea Costesti, cuptorul pentru uscat prune din satul Muiereasca de Sus, sau o serie de instalatii pentru obtinerea vinului (teascuri, linuri etc.), organizate in cadrul unor gospodarii de viticultori, transferate din localitatile Mitrofani, Olteanca, Prundeni, din zona podgoriei Dragasani.

Sectorul Constructiilor specializate

reprezentat prin cateva unitati, ilustrand pe cele din hotarul satului sau din zona montana: troite de drum, transferate din localitatile Govora-sat si Feteni, fantani de hotar, stupine de albine, o stana transferata din muntele Smeurat, un conac de vie transferat din comuna Fartatesti, foisoare de paza etc.

In final, dar nu in ultimul rand

valoroasa noastra arta populara valceana este ilustrata in muzeu, prin prezentarea ei in decorarea interioarelor locuintelor, in cadrul atelierelor mestesugaresti, prin piesele textile sau de ceramica, din lemn, metal, de iconografie si mobilier popular.

Reprezentand aceste obiecte, noi consideram ca, marile valori de patrimoniu cultural, pastrate si tezaurizate cu mare grija in acest minunat sat-muzeu, reprezinta radacinile noastre strabune si merita atentia si tot respectul generatiilor actuale.

MUZEUL SATULUI – Bujoreni, Valcea

Program de vizitare:

  • Vara (aprilie – octombrie): zilnic 10:00 – 18:00, luni inchis
  • Iarna (noiembrie – martie): zilnic 10:00 – 17:00, luni inchis

Adresa:

  • Comuna Bujoreni, DN7 Ramnicu Valcea – Sibiu, judetul Valcea
  • Telefon: 0250 74 68 69

Localizare Muzeul Satului Valcean

Starea vremii pentru Ramnicu Valcea. Romania
Cer parţial noros
Astăzi
Cer parţial noros
20%
Cer senin
Mâine
Cer senin
10%
Cer senin
Marţi
Cer senin
10%
Cer senin
Miercuri
Cer senin
0%

Vezi aici starea vremii pentru principalele localităţi din judeţul Vâlcea.

Top