• Ramnicu Valcea
    Cer senin
    sâmbătă
    Cer senin
    10%

Muzeul Memorial Nicolae Balcescu

Muzeul Memorial Nicolae Balcescu
 

Muzeul Memorial Nicolae Balcescu

În anul 1968, pe Valea Topologului, în satul de unde-şi trage rădăcina familia marelui revoluţionar, istoric şi patriot, se deschide un muzeu consacrat memoriei acestuia, în clădirea pe care în 1948 Radu Mandrea a donat-o statului în cinstea lui Nicolae Bălcescu spre a fi „loc de reculegere şi de studiu”. Este vorba de un conac boieresc construit în stil brancovenesc cu influenţe gotice, cu o suprafaţă mai mare de 600 de m2 a carui constructie, în mai multe etape, a inceput în 1824 si s-a finalizat in 1937. Muzeul, după ce a fost subordonat Muzeului Judeţean de Istorie Vâlcea, începând din 1991 a devenit instituţie de sine stătătoare, cu personalitate juridică.

Colecţiile Memorialului Nicolae Bălcescu cuprind peste 15.000 de bunuri culturale şi de patrimoniu, artă decorativă, mobilier Biedermayer, tablouri, o arhivă de o inestimabilă valoare culturală, amintiri despre Nicolae Bălcescu şi familia acestuia, fiind o carte deschisă spre cunoaşterea celui mai autentic reprezentant al unei generaţii care s-a identificat până la contopire cu neamul său pe care l-a servit cu deplină dăruire nu numai a sufletului dar şi a vieţii. Cele 11 încăperi ale expoziţiei de bază au fost împărţite în două părţi: în prima parte a expoziţiei, a fost amenajat conacul Bălceştilor, unde este redată atmosfera de epocă cu ajutorul mobilierului elegant, al covoarelor olteneşti, al ceramicii de Corbi sau de Curtea de Argeş, al tablourilor de familie.

Memorialul Balcescu

Vedere Muzeul Memorial Nicolae Balcescu

Muzeul Memorial Nicolae Balcescu

În salonul literar, sufragerie, dormitorul Zincăi sau în birouri, se pot admira mobiler Biedermayer, oglinzi veneţiene, ceramică pictată, candelabre de fier forjat, potretele Zincăi Bălcescu, a fraţilor Costache, Nicolae, Maria şi Barbu, sau a urmaşilor Zoe Mandrea şi Radu Mandrea, fotografii cu membrii familiei printre care şi Bonifaciu Florescu urmaşul lui Nicolae dintr-o relaţie cu Alexandra Florescu. Vor reţine atenţia şi splendidele sobe de cahle renane refăcute în 1937 la atelierele de la Văcăreşti după schiţele lui Radu Mandrea, modelele fiind diferite în fiecare sală. În a doua parte a expoziţiei, este prezentată viaţa şi activitatea marelui revoluţionar Nicolae Bălcescu, aici fiind expuse cărţi şi documente vechi, scrisori şi manuscrise, studii publicate în „Magazin istoric pentru Dacia”, toate ilustrând rolul lui Nicolae Bălcescu în cadrul revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească. Centrul documentar păstrează exemplare rare ale istoriografiei româneşti, lucrări cu tematică francmasonică, precum şi fondul Magheru.

Biserica Memorialului Balcescu

Biserica din cadrul muzeului

Program – Memorialul Nicolae Balcescu

Acces: Din localitatea Milcoiu pe E 81 spre vest, apoi 5 km către localitatea Nicolae Bălcescu
Program vara: 8:00-20:00, iarna: 8:00-16:00

Mai multe informatii: Muzeul Memorial Nicolae Balcescu

Top